Ce se întâmplă când răcim
Răcelile sunt evenimente familiare nouă: cu toţii am avut parte de ele, unii mai des, alţii mai rar, după cât de "puternică" ne este imunitatea.
Ne doare o ureche, ne doare gâtul şi este roşu, tuşim, ne curge nasul, poate apare şi febra…acestea sunt câteva modalităţi prin care organismul nostru reacţionează la contactul cu diferiţi agenţi patogeni, în principal bacterii sau viruşi.
Când se instalează boala?
Dacă "purtătorii de boală" (bacterii, viruşi, fungi) sunt puternici (în termeni medicali, virulenţi)
Dacă organismul este slăbit de un stil de viaţă dezorganizat
În perioade când suntem extenuaţi
Dacă avem boli cronice pe care nu le gestionăm corect
Când suntem la vârste extreme (nou-născuţi/sugari sau vârstnici)
Dacă ceva nu facem corect pentru propriul nostru corp – în ceea ce priveşte odihna sau alimentaţia sau starea noastră emoţională poate fi perturbată, iar în acel
moment organismul nu mai funcţionează armonios şi eficient.
Să acţionăm pe cauza răcelii
Atunci când răcim în corpul nostru se dă o bătălie între agenţii patogeni şi celulele din organism capabile să lupte cu boala – acestea alcătuiesc sistemul imun.
Este o luptă complexă care generează manifestări cum sunt: febră, mucus (ne curge nasul sau tuşim şi expectorăm), dureri musculare etc.
De multe ori aceste manifestări ne ajută şi nu trebuie să le combatem agresiv:
- Febra ajută celulele-soldaţi ai organismului să fie mai eficiente şi "arde" deşeurile şi toxinele care rezultă.
- Tusea poate înseamna că sunt secreţii care trebuiesc eliminate din sistemul respirator, sau că există acolo ceva care întreţine tusea şi care trebuie rezolvat înainte de a inhiba tusea cu medicamente.
Dacă vrem să fim eficienţi în confruntarea cu răceala, este indicat să identificăm cauzele care slăbesc organismul.